Depre Tenis...in mare asa!

Am inceput tenisul la 6 ani. Tin si acum minte cand eram dus la tenis, am o poza cu mama, eu eram cat fileul, poate mai mic. In afara de culesul murelor de pe margine si facutul de pipi pe dupa copaci, nu-mi aduc aminte sa fi facut altceva pe la terenul de tenis. Apar in niste poze, aveam cred ca 3-4 ani, cu racheta lu taica-miu, un Fischer, tin minte si acum...eram cat ea...:) Pana pe la 6 ani, acelasi lucru, salopeta cu Snoopy, sapca galbena facuta de Maia, cam asta era costumatia... Ei, intr-o dupa amiaza ma jucam cu camioanele in fata garajului lu Voiciloiu, il vad pe tata venea spre mine, ma si gandeam, ce mi-o fi adus. Mi-a spus sa ma pregatesc ca intr-o jumatate de ora mergem la antrenament. Antrenament?! Am fost foarte suparat... Am zis ca ar fi culmea sa fiu luat din fata blocului si dus la tenis. Atunci a fost inceputul. Nu ma gandeam nicio data ca o sa ajung sa joc tenis, cu atat mai mult de performanta. Il uram la inceput... si pe tata si tenisul. Dupa l-am inteles si l-am apreciat (la fel, pe amandoi), si pot spune ca este printre cele mai frumoase sporturi. In primul rand, acum ca nu mai joc de performanta, apreciez foarte mult faptul ca am fost dus la tenis, practic am crescut pe terenul de tenis. Acum iau asta ca pe o educatie care mi-a prins bine in viata pana acum. Tenisul m-a ajutat sa ma cunosc mai bine, mi-a aratat diferenta dintre el si alte sporturi, dintre oamenii care fac sport si cei care nu fac, sa-mi cunosc limitele, sa pot sa le depasesc, sa fiu fair-play plus alte o gramada de lucruri. Cand m-am lasat (de performanta) in clasa a 10-a...multi ma intrebau si nu intelegeau de ce am decis sa ma las. Cu ocazia blogului as vrea sa vorbesc despre tenis sau mai degraba despre tenisul in Romania. In primul rand tenisul este un sport foarte costisitor, care nu permite absolut niciun compromis. De exemplu conteaza foarte mult sosetele pe care la porti, sapca de pe cap, banana din timpul meciului, tensiunea racordajului, adidasii speciali pentru tenis etc. Fara toate acestea tenisul de performanta practic nu exista. Rachetele trebuie sa fie obligatoriu modele pro, mingile trebuie schimbate la 6 ghemuri, antrenorul si inchirierea terenului costa foarte mult, deplasarile in turnee de asemenea. Tin minte si acum ce eforturi faceau ai mei sa ma duc pe la 10 ani la turnee. Un turneu la Bucuresti, costa cam 3-4 milioane, vorbesc asta cu 12 ani in urma! De multe ori pierdeam in primul tur. Practic 3-4 milioane insemnau ca eu sa joc un meci. Cand ma intorceam acasa simteam dezamagirea celor care aveau incredere in mine, dar cu toate astea eram incurajat si stiam ca indiferent de ce se intampla trebuie sa merg inainte. Foarte important, si de aceea este foarte greu sa razbesti, este increderea de care ai parte, asta pe langa partea financiara venita de la un sponsor, teoretic. Multi parinti nu-si permiteau sau nu aveau inceredere in copii lor, cu toate ca acestia erau foarte talentati si ii retrageau de la tenis. Ca sa poti sa ajungi, nu ca Nadal, nici ca Gasquet macar, trebuie sa parcurgi un drum nu lung...infinit sa zic. In primul rand tarile din care provin ei, sunt niste tari cu o alta mentalitate. Ei au o alta educatie, o alta promovare si de aceea au ajuns unde au ajuns. Faptul ca Romania are cativa jucatori, care sincer sunt foarte slabi, nu este ceva tocmai intamplator. Si asta nu din lipsa banilor, pentru ca sunt suficient oameni cu bani. Din lipsa mentalitatii despre care tot vorbesc in fiecare articol. Practic sportul este mort in Romania. Multi copii nu sunt lasati sa faca sport din cauza mentalitatii de 2 lei a parintilor, care se axeaza vezi doamne pe carte, sau care pur si simplu NU INTELEG sportul. O mare prostie. Bazele de antrenament din provinice sunt de cacat, ca sa nu mai cautam sa mascam. Si tot asa. De exemplu ca sa trec de la una la alta, Florin Mergea, campion la juniori la Wimbledon, nu poate beneficia de Wild Card la BNR Open, pentru ca Wild Card primesc jucatorii bulgari. Wild Card-ul practic este o invitatie pe tabloul unui turneu fara sa mai joci calificari. Practic cei care erau desemnati sa se ocupe de viitorul unui campion la juniori, au optat pentru eternele pile romanesti, in cazul nostru Gabriel Trifu si altii. Mentalitatea de aici am impresia ca nu este propice sportului de performanta. Tenisului mai ales. De ce m-am lasat eu de tenis? In clasa a 8-a a trebuit sa ma decid daca optez pentru un liceu sportiv sau un liceu care sa ma ajute intr-o viitoare meserie. A fost o decizie foarte grea. Dar am realizat ca este destul de greu sa atingi performanta adevarata, care presupune foarte multe sacrificii din toate punctele de vedere. Nicio secunda nu-mi pare rau ca nu am fost la discoteca pana in clasa a 10-a si nu despre sacrificiile astea vorbesc. Drumul era foarte lung, si ca sa ajungi sa castigi bani din tenis trebuie sa ajungi sa joci sa poti sa-l bati pe Federer, Nadal etc. Paradoxal asta e inceputul unei cariere. Si cand te gandesti ca Becker a castigat Wimbledonul la 17 ani, Chang Roland Garros-ul la 17 ani... Ganditi-va o secunda la maturitatea de care au data dovada la o varsta atat de frageda. Am considerat ca este mai bine pentru mine sa merg pe alt drum in viata si tenisul sa ramana mereu in sufletul meu si cu mandria ca voi putea si voi stii sa-l joc toata viata.

Practic acest articol i-l dedic tatalui meu care mi-a pus prima oara racheta de tenis in mana si care a fost alaturi din mine tot timpul. Cuvintele nu sunt suficiente ca sa-mi pot exprima aprecierea...